Capitolulul 5-Torture Beautiful Enigma

Edward

Bella s-a calmat un pic intr-un sfarsit, inca plangea, dar nu la fel de tare ca mai devreme… eu doar am stat, uitandu-ma la ea. M-am uitat cu durere cum suspinele ii controlau trupul si plangea de parca trebuia sa umple lumea intreaga cu lacrimule ei. Mi-as dori sa ii pot lua durerea.

S-a uitat in sus apoi, ochii ei erau umflati si rosii, parul ii era dezordonat iar fata ii era plina de tristete, cu toate astea era inca ametitoare.

Ochii ei i-au intalnit pe ai mei, s-a uitat la mine in timp ce eu ma uitam la ea. Nu am facut nici o miscare, la fel si ea. Am asteptat ca fiecare sa fie in stare sa dea drumul la joc.

Asa ca am vorbit dupa 2 minute. “Bella, nu poti sa asculti toate lucrurile patetice pe care le spune Rosalie…”

Lacrimile inca se aflau pe obrajii ei. M-am ridicat, fiindu-mi imposibil sa pastrez distana dintre noi.

M-am asezat pe pat, iar ea nu s-a miscat nici un centimetru. M-am pus pe genunchi in fata ei.

“Bella de ce ma torturezi in felul acesta…?” am intrebat-o cu durere in voce. De ce ma tortura in felul acesta! Tentandu-ma in fiecare zi si secunda. Ucigandu-ma cu lacrimile ei frumoase. Macinandu-ma cu tacerea ei… Cat mi-am dorit sa ii pot auzi vocea frumoasa, am auzit-o razand, si am fost mai aproape de fericire in mintea mea.

A dat din cap un ‘nu’. Ce naiba trebuia sa insemne asta?

“La naiba Bella!” am exclamat nervos, nerabdator si neintelegator. “De ce imi faci asta?” am murmurat, iar ea s-a uitat pierdut. “De ce alegi sa ma torturezi cu tot ceea ce faci?”

Inima ii batea incet, dar lacrimile inca ii cadeau.

“Stii cat de multi imi doresc sa stiu ce gandesti? Ce vezi? Ce simti? Si nu pot sa aflu. Nu si daca vorbesc cu tine, dar care este rostul daca tu nu vorbesti? Te rog, Bella!” am staruit.

Vroiam sa ii iau mainile in ale mele, dar stiam ca nu pot face asta…

“Ce trebuie sa fac pentru a te face sa intelegi ca trebuie sa vorbesti cu mine? Este o tortura pe care nici nu stii ca o comiti! Esti o mare enigma, iar daca nu imi spui nimic am sa ma rup in doua!”

S-a uitat la mine un timp lung. Inca o secunda si…

“Ce v-vrei sa spun? A spus cu o voce sparta.

Un zambet mic mi-a luminat fata cand i-am auzit vocea frumoasa, era atat de delicate si linistitoare, a facut sa imi creasca inima in piept.

“Nu trebuie sa spui nimic altceva…Doar… spune-mi un singur lucru…”

Ea a dat din cap.

M-am incruntat. “Cuvinte…”

Ea a oftat. “Ce?”

O ultima lacrima se prelingea pe obrazul ei, vroiam sa ma intind si sa o sterg… dar am rezistat impulsului. “De ce atunci cand cineva rosteste ‘acele cuvinte’ te doare atat de tare…?”

Corpul ei a intepenit si inima i-a sarit o data. S-a uitat in jos si a vorbit atat de incet, incat trebuia sa ma chinui sa o aud, chiar si cu auzul meu de vampir, nu stiam cum ii poate reusi asta. Nici nu stiu daca un vampir poate vorbi asa de incet. “Tatal… meu… imi spunea cuvintele alea mie, mama mea a plecat cu fratele meu lasandu-ma cu el, asa ca am crescut… cu acele cuvinte…”

De ce oare, ar putea cineva sa fie asa de cred cu ea! Sa o traumatizeze cu cuvinte de genul ‘Taci din gura’. Mi se face rau, sincer; vroiam sa il rup in doua pe tatal ei pentru ca a fost asa de aspru si diabolic, si pentru ca a facut-o sa traisca tot restul vietii asa cum a facut-o… Singura, goala, lipsita de viata si in mizerie… Era ceva care ma facea sa il fac sa cerseasca iertare iar dupa, sa ii rup membrele.

Un mormait crestea in mine, am oftat pentru a-l da afara.

“Am meritat asta…” a soptit ea. Asta m-a scos din sarite.

“Ce?” am exclamat. Ea s-a uitat la mine cu ochii aceia goi care ma vanau noaptea. M-am ridicat plin de nervi si am inceput sa ma invart prin camera. “Sa nu mai spui niciodata, dar niciodata asta, Bella! Nu ai meritat nimic din tot ceea ce ti s-a intamplat! Nimic! Esti prea inocenta pentru a-ti da seama ce ai facut! Ma supara faptul ca spui niste vorbe neadevarate” am spus, inainte sa imi dau seama, picioarele m-au tarat langa ea, mainile mele aterizand pe pat, iar fata mea ajungand langa a ei, inexpresiva. M-am vazut prin ochii ei ciocolatii. “Bella, nu vezi? Nu vezi ca ma doare? Nu gandi in felul acesta, esti prea frumoasa pentru a gandi in felul acesta.”

Pentru prima data am vazut soc in ochii ei, dar a disparut dupa o secunda. A fost prea rapid, dar a fost destul, m-a facut sa vad ca a auzit ce i-am spus.

“Nu spune asta!” a tipat, plangand.

Eram socat.

S-a aruncat pe patul meu, suspinand in bratul ei. “Nu spune asta…” a soptit.

M-am pus langa ea pe pat. “Bella, uita-te la mine…”

A dat din cap un incapatanat ‘nu’.

“Uita-te la mine.” Am spus inca o data. Vocea mea o implora iar, o implora numai pe ea.

S-a uitat in sfarsit la mine. Uram sa ma uit in ochii ei cand erau atat de… goi. Imi facea pieptul sa se scufunde de fiecare data cand ma uitam la fata ei frumoasa de zeita.

“Tu. Esti frumoasa.” Am separat ‘tu-ul’ ca sa inteleaga ca despre ea era vorba.

Un suspin a trecut prin ea.

“ E adevarat Bella, stii ce inseamna numele tau in spaniola?” am intrebat-o.

A dat din cap un ‘nu’ si si-a sters lacrimile de la ochi. Inima ii batea un pic mai repede, si eram sigur ca o durea capul destul de tare…

“Inseamna frumoasa…” am soptit. Nu puteam rezista sa nu o mai ating! M-as omori daca ar trebui sa mai rezist macar un minut! Mi-am pus mana incet sub obrazul ei si si i-am ridicat fata.

Ochii ei s-au marit in momentul in care am atins-o. Din cauza pielii mele reci…

“Bella, tu, esti, frumoasa…” fiecare cuvant avea propriul spatiu…. Separate din nou.

A cazut apoi peste mine, bratele ei incolacindu-se pe gatul meu.

Bataile inimii ei s-au auzit atunci cand corpul ei s-a lipit de al meu… Mi-am infasurat bratele imprejurul ei inainte de a avea sansa de a se indeparta, si mi-am ingropat capul in umarul ei.

Nu puteam sa incep sa explic cum m-am simtit… sa o am atat de aproape de mine si sa fie atat de deschisa cu mine. Sa am corpul ei in bratele mele cand era ranita cand putea sa isi gaseasca confortul in alta parte decat la mine, un monstru! Un monstru… un fel de inger cu care nu trebuia sa fie…

Pentru un moment, suspinele ei s-au oprit, respiratia ei devenind normala si relaxata. Numai mici fornaituri se auzeau.

“Bella?”

“A adormit..” vocea lui Alice a venit dinspre usa. “Ce priveliste frumoasa” a zambit, si a scos camera!

Mi-am lasat capul pe umarul Bellei pentru a evita lumina groaznica.

“Las-o sa doarma Edward. Haide…” m-am ridicat si am pus-o pe Bella la pieptul meu, nu vroiam sa ii dau drumul. Pieptul meu era in culmea fericirii.

Am ajuns in camera ei, unde am lasat-o usor pe patul ei violet. Arata ca o printesa.

Alice a iesit din camera. Nu puteam sa imi mut privirea de la Bella, era incredibila si unica, ca nimeni altcineva pe care am intalnit…

I-am sarutat inconstient fruntea si am parasit camera.