Capitolul 1-Hell Hole

Bella

Numele meu este Bella Swan. Sunt o “lunatica” de 16 ani. Am fost adusa aici din cauza tatalui meu. El a mintit si a spus ca vad lucruri, ca sunt schizofrenica. Am fost tratata de parca as fi fost o nebuna, o cudatenie a lumii. Dar poate ca am fost… Poate ca sunt o lunatica si sunt asa de nebuna incat nici nu realizez.

Linistea mi-a devorat sufletul si abilitatea de a trai ca o lunatica normala… nu numai ca eram “nebuna” dar eram de asemenea si tacuta si lipsita de viata… Cei patru pereti care ma inconjoara tin povestea vietii mele. Nimic neobisnuit. Pereti albi peste tot in jurul meu cu un pat mic care parea cel mai “apropriat” lucru de o piatra. Hainele mele invechite erau la fel de albe. Papucii mei erau de asemenea invechiti si murdari dupa un an de purtat non stop.

“Ridica-te sobolanule” a soptit o voce batjocoritoare. Capul meu s-a intors incet catre sunet si am vazut un om masiv deschizand usa. Era unul dintre gardieni, cel care imi dadea intotdeauna ‘pastilutele fericirii’ cand nu eram o fata cuminte. L-am poreclit Cap-Rotund. Tot el era acela care ne ‘supraveghea’ cand faceam baie o data pe saptamana. Femeile mergeau dezbracate iar gardienii priveau. Cateaodata mai si atingeau din ‘greseala’ sanul uneia. Ori le pipaiau. Daca ziceai ceva erai lovita in stomac sau palmuita. Multe fete erau prea drogate ca sa isi mai poata da seama ce se intampla cu ele.

Stiam unde ma ducea acum. Ma ducea sa il vad pe doctorul Carlisle Cullen. Un doctor, urasc doctorii. Ni s-a zis despre el. Vroia sa vada daca putea sa ne ajute pe cativa dintre noi… vroia de asemenea sa ne ia la el acasa pentru o vreme.

Gardianul mi-a prins antebratul in mana lui masiva si m-a tarat prin holul alb si ingust ce parea ca nu se mai termina. Era atat de… lung si alb, doamne urasc culoarea asta.

Cu toate acestea, am ajuns si la sfarsit. Era o usa, alba ca si restul acestui loc lipsit de viata.

Am fost impinsa si lasata inauntru cu doi oameni. Usa s-a inchis zgomotos in spatele meu in timp ce ma holbam la cele doua creaturi frumoase din fata mea.

Unul dintre ei avea parul blond, cu niste ochi galbeni ce emanau calm… Avea un nas perfect, nici prea mare, nici prea mic, un pic ascutit in varf. Buzele lui aveau o nuanta luminoasa de roz; astea mai aducea un pic de culoare… se putea amesteca cu peretii de aici… atat de palid era.

Cu toate acestea celalalt… iti taia respiratia; arata ca un zeu grec. Parul lui era dezordonat, de culoarea bronzului, avea o frumusete numai a lui. Fata lui era lunga, buzele lui erau pline si lungi ca ale celuilalt barbat, avea obrajii pronuntati, avea cearcane sub ochii inconjurati de niste gene negre… ochii lui… erau foarte… negrii, nu se incadrau in fata lui frumoasa… ma privea cand am realizat ca era nervos. Nu am reactionat in nici un fel.

“Te rog ia loc Isabella”… mi-a spus blondul. Vocea lui era calma si catifelata, te putea purta pe un taram imaginar…

Am facut intocmai cum a cerut si m-am asezat jos. Roscatul s-a departat de mine, ca si cum as fi mirosit urat. Ceea ce era si adevarat, trebuia sa fac baie tocmai peste doua zile. Nici macar nu era langa mine.

“Numele meu este Carlisle… iar el este Edward…” A zambit frumos, acel tip de zambet care te face sa te simti bine inauntru. Acest lucru m-a facut sa vomit.

Am continuat sa ma holbez la ‘Carlisle’.

“Banuiesc ca stii de ce sunt aici nu?” a intrebat.

Inca o data, nu i-am dat nici un raspuns.

“Mi-au spus ca nu iti place sa vorbesti… dar din fericire as putea sa te ajut in privinta asta…” a spus prietenos. “Aici spune ca ai fost internata pentru ca esti schizofrenica, dar nu pari sa ai… vreo caracteristica a acestei boli…” a murmurat in timp ce se uita pe fisa mea… “Hmm…” a murmurat ceva, iar atunci Edward s-a ridicat dintr-o data si a parasit incaperea.

Am facut ceva gresit, chiar si cand nu fac nimic, tot fac ceva gresit! Tatal meu avea dreptate… a avut intotdeauna dreptate.

“ Crezi ca ar fi ok daca te-as lua la mine acasa? Doar da din cap daca doresti sau nu…”

Vroiam sa merg; vroiam sa fiu altcineva… nu vroiam sa fiu aici! Dar nici nu aveam de gand sa cer asta. Am dat din cap un ‘da’.

El a zambit frumos si s-a ridicat. “Ok, vino cu mine te rog”

M-am ridicat si l-am urmat; il timp ce il urmaream am realizat cat de fermecator era! Se misca de parca facea parte din aerul invizibil… mainile lui miscandu-se gentil inainte si inapoi; era mai inalt decat mine ceea ce il facea sa para un zeu…

A semnat un million de hartii si a vorbit cu o multime de oameni in timp ce ei se uitau la mine cu dezgust. De parca eram un gunoi.

In acel moment m-am gandit la prietenii mei… Lila… ea intotdeauna a avut grija de mine… intotdeauna mi-a adus mancare chiar si cand stia ca nu trebuie sa imi aduca… chiar atunci a aparut ca un inger.

Avea in mana o batista cu care isi stergea lacrimile. A fugit catre mine si m-a imbratisat starns.

“Bella, vreau sa fii cuminte, ok? O sa-mi lipsesti… te iubesc” mi-a spus in timp ce imi tinea fata in palme.

Alti doctori au privit totul cu dezgust; numai Carlilse a zambit.

Am dat din cap ca un zombie si m-a imbratisat inca o data inainte sa plece.

“Vino Bella…” mi-a soptit zambind Carlisle.

Am fost condusa afara. De parca aveam un lant invizibil la gat care ma tragea inspre ei. Am vazut ca totul era griu si nu era soare afara, soarele imi lipsea cu adevarat, era singurul lucru care… ma facea sa zambesc cu adevarat.

Carlilse m-a condus catre un lucru mare si urat.

M-am holbat la el multa vreme in timp ce el se uita la mine…”E un Mercedes…” a chicotit el.”Nu te va rani…” a zambit el.

L-am lasat sa imi deschida portiera din spate si am intrat inauntru…erau o multime de lucruri necunoscute! Atunci am realizat ca Edward era pe scaunul din fata. Avea o postura rigida… era linistit, prea linistit. Oare macar respira?

Nu l-am mai bagat in seama si mi-am intors capul catre fereastra. Am pornit la drum, toate miscandu-se prea repede… Am stat doar si m-am uitat.

La revedere nebunie… Buna ziua dementa…